Dacă ajungi în zona județului Arad și vizitezi Cetatea Șoimoș de la Lipova, trebuie neapărat să afli și legenda acestui minunat loc. Când vizitezi un loc, află-i și povestea!➡️
A fost odată ca niciodată, pe vremea când uriașii încă mai lăsau urme adânci prin văile Aradului și apele Mureșului curgeau line și limpezi, trei surori de o frumusețe rară, dar cu firi complet diferite. Ele erau fiicele unui mare conducător al acelor ținuturi și moșteniseră averi de nemăsurat.
Într-o zi, fetele s-au gândit să-și lase numele scrise în istorie și au hotărât să construiască trei cetăți mărețe pe vârfurile dealurilor din zonă: Șiria, Șoimoș și Dezna.
Trei Surori, trei destine
Sora cea mare, care a ales dealul de la Șiria, era o tânără blândă, modestă și cu mare credință în suflet. Sora mijlocie, cea care a pus temeliile cetății Șoimoș, era nespus de mândră, curajoasă și iubea libertatea mai presus de orice; se spune că purta mereu pe umăr un șoim falnic de vânătoare. Sora cea mică, stăpâna de la Dezna, era însă cuprinsă de o trufie întunecată și o lăcomie fără margini.
Mii de meșteri au fost aduși de prin toate colțurile lumii. Dealurile răsunau de zgomotul ciocanelor, al dălților și al căruțelor încărcate cu piatră grea. În ciuda efortului uriaș, cetățile se înălțau ca prin magie, par parcă s-ar fi luat la întrecere cu norii.
Vorbele care au schimbat Istoria
În pragul finalizării lucrărilor, cele trei surori s-au întâlnit pe o pajiște înaltă pentru a privi mândre spre fortărețele lor aproape gata. Întrebate când vor fi terminate palatele de piatră, fiecare a răspuns după cum îi dicta inima:
Sora cea mare (Șiria), cu smerenie: „Dacă ne ajută bunul Dumnezeu, cetatea mea va fi terminată mâine.”
Sora mijlocie (Șoimoș), cu o mândrie sfidătoare: „Chiar și fără ajutorul lui Dumnezeu, cetatea mea tot va fi gata mâine!”
Sora cea mică (Dezna), cu trufie și mânie: „Chiar și împotriva voinței lui Dumnezeu, cetatea mea va sta în picioare mâine!”
Blestemul și șoimii de piatră
Nici nu au apucat ecourile acestor cuvinte să se stingă în văi, că cerul de deasupra Aradului s-a întunecat dintr-odată. Un tunet apocaliptic a zguduit pământul din temelii, iar fulgere de foc au brăzdat văzduhul.
Drept pedeapsă pentru trufia și lipsa lor de credință, însuși pământul s-a căscat. În acel moment:
Cetățile proaspăt ridicate s-au prăbușit parțial, transformându-se instantaneu în ruine de piatră.
Cele trei surori au fost blestemate și s-au transformat pe loc în șerpi albi, condamnați să păzească comorile ascunse în adâncurile stâncilor până când un suflet pur le va elibera.
În timp ce sora mijlocie dispărea în măruntaiele pământului sub formă de șarpe, șoimul ei credincios a refuzat să o părăsească. El a zburat deasupra ruinelor și s-a așezat pe cel mai înalt turn rămas în picioare. În scurt timp, sute de alți șoimi au venit și și-au făcut cuiburi printre bătrânele ziduri, păzind de sus mândria frântă a stăpânei lor.
Privirea de pe malul Mureșului
De atunci și până în zilele noastre, cetatea de pe malul drept al Mureșului a primit numele de Cetatea Șoimoș (sau „Locul Șoimilor”).
Dacă vizitezi astăzi ruinele maiestuoase care veghează de secole drumul spre Transilvania, lasă-te purtat de vânt. Se spune că în serile liniștite de vară, foșnetul frunzelor și strigătele păsărilor de pradă care încă mai zboară deasupra turnului porții nu sunt altceva decât șoimii care povestesc, iar și iar, despre prețul mândriei și farmecul unei legende de demult.
