Dacă ajungi prin zona Munților Parâng, în județul Gorj, trebuie neapărat să vizitezi Peștera Muierilor și să afli legenda acestui loc minunat. Când vizitezi un loc, află-i și povestea!➡️
A fost odată ca niciodată, în vremuri vechi când munții Parâng își atingeau fruntea de nori, o vale binecuvântată ce purta numele de Baia de Fier. Oamenii de acolo trăiau în pace, sculptau în lemn, îngrijeau turmele și ascultau cântecul râului Galbenu, care săpa neobosit în piatra dură a munților.
Furtuna de la orizont
Într-o zi întunecată, liniștea văii a fost zdruncinată de un zvon cumplit. Dinspre văi îndepărtate veneau hoarde de năvălitori, aducând cu ei foc și prăpăd. Bărbații satului, dârzi și neînfricați, și-au strâns scuturile, arcurile și săbiile și au plecat la hotare pentru a-și apăra glia. Dar în urmă rămăseseră cei mai vulnerabili: copiii cu ochi speriați, bătrânii cu tâmple ninse și femeile satului.
Drumul spre adăpostul tainic
Când umbrele dușmane au început să se arate la orizont, femeile nu s-au lăsat pradă spaimei. Purtând o forță nevăzută în inimi, și-au luat pruncii în brațe, i-au ajutat pe bătrâni și s-au îndreptat spre ușa tăinuită a muntelui — o deschidere uriașă în stâncă, cunoscută doar de fiarele pădurii și de bătrânii înțelepți. Muntele și-a deschis brațele de piatră, iar refugiații au pășit în adâncuri.
Căminul din pântecele pământului
În pântecele pământului, lumina făcliilor a aprins o lume de basm. Stalactitele picurau ca niște lacrimi congelate în timp, iar sălile uriașe ofereau adăpost împotriva frigului și a primejdiei. Femeile au transformat peștera întunecată într-un adevărat cămin protector. Au aprins focuri în vetre tainice, alungând umezeala, și au întins rogojini din iarbă uscată.
Zilele s-au scurs ca un fir de lână tras de pe fus. În timp ce afară furtuna războiului pustia valea, în adâncuri răsunau șoapte calde, cântece de leagăn și zumzetul fusului. Femeile nu doar că au hrănit și au îngrijit întreaga comunitate, dar au vegheat zi și noapte la intrarea îngustă, gata să-și apere copiii cu prețul vieții. Fumul focurilor lor se ridica prin hornurile naturale ale peșterii, pierzându-se printre brazi fără ca dușmanii să bănuiască vreo clipă că sub picioarele lor exista o întreagă lume.
O legendă dăltuită în piatră
Când bătălia s-a sfârșit și dușmanii au fost alungați, bărbații s-au întors în satul pustiit. Cu inima strânsă de teamă, au urcat spre stânci, chemându-și familiile. Din gura muntelui au ieșit, teferi și zâmbitori, toți cei dragi..
De atunci, în semn de cinste pentru curajul, înțelepciunea și iubirea lor nepieritoare, localnicii au numit uriașul adăpost de piatră Peștera Muierilor. Iar dacă pășești astăzi prin galeriile ei răcoroase și asculți cu atenție picăturile de apă ce cad pe piatră, încă mai poți auzi ecoul vechiului fus de torcă și șoaptele celor care au învins întunericul.
