Argument: Experiența de a vizita România capătă o profunzime aparte atunci când descoperi legendele străvechi pe care localnicii le poartă din strămoși. Descoperă mai jos povestea Măgurii Uroiului de la Simeria, județul Hunedoara.➡️
Pe vremea când pământul Ardealului era încă fraged, iar văile se croiau sub pașii grei ai făpturilor de demult, Valea Mureșului nu arăta așa cum o știm astăzi. Bătrânii locului povestesc că, înainte ca oamenii să-și ridice bordeiele pe lângă ape, ținutul Hunedoarei era stăpânit de uriași neînfricați, făpturi cu capul ajungând la nori și cu pași ce zguduiau munții din temelii.
Vremea când uriașii stăpâneau munții
Printre acești uriași, doi frați puternici își împărțiseră regatul: unul stăpânea crestele prăpăstioase ale Retezatului, iar celălalt adăpostea în palmele sale codrii deși ai Munților Apuseni. Neamul lor trăia în tihnă, iar peste văi își aruncau doar priviri mândre și strigăte ce se auzeau precum tunetele de vară. Însă tihna nu a durat veșnic nici măcar printre neamurile de piatră.
Într-o zi, între cei doi frați s-a aprins o vrajbă aprigă pentru stăpânirea Văii Mureșului, această fâșie mănăstirească de pământ rodnic spălată de ape limpezi. Niciunul nu voia să cedeze, iar mânia lor a crescut până când pământul a început să tremure sub tălpile lor grele. Uriașul din Retezat, orbit de furie, a smuls o bucată uriașă de stâncă direct din inima muntelui și a aruncat-o cu o forță mistuitoare peste vale, spre fratele său.
Bătălia din tăria văzduhului și cușma pierdută
Lovitura a fost atât de năprasnică încât a spintecat aerul, însă stânca nu și-a atins ținta. Zburând peste apele Mureșului, bucata de munte se îndrepta spre codrii Apusenilor. Văzând grozăvia, uriașul din nord și-a smuls de pe cap cușma sa grea de piatră și a aruncat-o în întâmpinarea stâncii, încercând să o oprească din drum.
În ciocnirea lor teribilă din văzduh, cușma uriașului a doborât stânca și a căzut peste ea cu gura în jos, acoperind locul unde piatra strivise pământul. Un zgomot ca de dărâmare de cer s-a auzit peste întreaga Transilvanie, iar din adâncuri a izbucnit un foc roșiatic ce a ars nopți la rând. Când fumul s-a risipit, uriașii, speriați de mânia pământului pe care îl tulburaseră, s-au retras definitiv în adâncurile munților, lăsând valea în pace.
Cușma încremenită în veșnicie
Locul unde a căzut cușma uriașului nu a mai fost niciodată la fel. Pălăria de piatră a rămas încremenită pe malul drept al Mureșului, luând chipul unui munte straniu, solitar, ce pare că veghează și astăzi drumurile vechi ale dacilor și romanilor. Oamenii care s-au așezat ulterior în preajmă au numit acest loc Măgura Uroiului.
Până în ziua de azi, dacă privești Măgura de departe, la apus, profilul ei seamănă izbitor cu o cușmă dacică sau cu capul unui uriaș adormit ce privește spre cer. Baza sa vulcanica poartă încă urmele focului din adâncuri ce a izbucnit în clipa marii bătălii, iar localnicii din Simeria și Rapoltu Mare spun că în nopțile cu lună plină, dacă îți lipești urechea de stâncă, poți auzi încă suspinul greu al uriașului care își caută acoperământul pierdut.
Surse și origini ale legendei
- Legenda face parte din folclorul oral specific zonei Văii Mureșului și Depresiunii Hațegului, fiind transmisă din generație în generație ca explicație populară pentru originea reliefurilor spectaculoase.
- Variante ale acestei povești (varianta confruntării uriașilor și varianta „cușmei/căciulii de piatră”) au fost consemnate în lucrări de monografie locală ale județului Hunedoara și în colecții de mitologie populară dedicate uriașilor din Ardeal (similare legendelor despre formarea Retezatului sau a Detunatelor).
