Dacă ajungi cu mașina pe Transfăgărășan, trebuie neapărat să te oprești puțin la Bâlea Lac. De la noi, afli legenda acestui loc minunat. Când vizitezi un loc, află-i și povestea!➡️
Departe de zgomotul lumii, pe plaiurile unde cerul pare mai aproape de pământ, trăia un tânăr pe nume Bâlea. Nu era un simplu cioban; era un voinic înalt, cu privirea ageră ca de șoim și o inimă curajoasă cât toți munții la un loc.
În într-un an, o fiară cumplită — un urs gigantic ce semăna teroare în satele din împrejurimi — a coborât din codri. În loc să fugă, Bâlea l-a înfruntat singur, doar cu bâta și cu meșteșugul lui de muntean. După o luptă crâncenă, tânărul a biruit fiara, salvând turmele și oamenii.
Chemarea de la Curte
Vestea despre vitejia ciobanului a ajuns până la urechile Craiului din regiune. Impresionat, acesta l-a chemat pe Bâlea la palat și l-a numit căpitan al gărzilor sale.
La curte, Bâlea a cunoscut-o pe fiica cea mică a Craiului — o domniță cu ochii ca cerul de vară și cu râsul ca un șopot de izvor. Deși proveneau din lumi diferite, între cei doi s-a înfiripat o dragoste curată și profundă. Totuși, Bâlea purta mereu în piept dorul de crestele lui înzăpezite, de aerul tare și de libertatea munților.
Furtuna din înălțimi
Într-o zi caldă de vară, Bâlea a vrut să-i arate prințesei adevărata lui casă. Au urcat împreună sus, pe cărările abrupte ce urcă spre creasta Făgărașului, acolo unde astăzi șerpuiește spectaculosul Transfăgărășan.
Muntele era senin, dar înălțimile sunt schimbătoare:
- Vântul a început să bată dintr-odată cu furie.
- Nori negri au acoperit soarele în câteva clipe.
- O furtună cumplită de iarnă s-a abătut neașteptat peste creste, aducând un viscol orbitor și o avalanșă de gheață.
Strânși în brațe, cei doi îndrăgostiți au încercat să-și adăpostească dragostea în fața stihiilor naturii, dar muntele i-a îmbrățișat pe amândoi cu suflarea lui rece.
Oglinda de cristal
Când furtuna s-a potolit și soarele a ieșit din nou dintre nori, muntele plângea. În locul unde cei doi s-au prăbușit, lacrimile stâncilor și zăpada topită au umplut căldarea glaciară, formând un lac limpede și adânc, de o frumusețe nepământeană.
Oamenii au numit apa aceea Lacul Bâlea, în cinstea voinicului care și-a găsit odihna acolo alături de iubita lui.
