Departe, în inima munților Buzăului, unde văile sunt adânci și pădurile păstrează încă taine străvechi, se află satul Terca din comuna Lopătari. Acolo, pământul pare să aibă o viață proprie: din crăpăturile uscate ale dealurilor țâșnesc limbi de foc care ard necontenit, fără lemn și fără cărbune. Vântul le leagănă, ploaia le domolește, dar flăcările se reaprind mereu din pieptul muntelui. Pentru călătorul de astăzi, este un fenomen natural fascintant; pentru bătrânii locului, însă, Focul Viu este mărturia unei lupte străvechi purtate între lumini și umbre.
Balaurul din adâncurile Lopătarilor
Se spune că, pe vremea când uriașii încă mai călcau pe crestele Carpaților, Subcarpații Buzăului erau stăpâniți de un balaur fioros. Creatura avea solzi de piatră arasă și o suflare atât de fierbinte încât pârlea pădurile și seca izvoarele doar când trecea prin apropiere. Balaurul își avea bârlogul adânc îngropat sub dealurile Tercii, iar noaptea ieșea să ceară prinsoare de la oamenii din sate: vite, roade și liniște.
Țăranii trăiau în spaimă, iar nopțile le erau vegheate doar de lumina roșiatică pe care fioroasa dihanie o scotea pe nări când dormita. Dar, așa cum se întâmplă în poveștile neamului nostru, din rândul păstorilor s-a ridicat un flăcău inimos, pe nume Brad, iute ca șoimul și priceput la mânuit buzduganul și securea.
Lupta de la cumpăna apelor și flăcările neadormite
Văzând suferința oamenilor, Brad a urcat pe munte să înfrunte fiara. Lupta dintre flăcău și balaur a ținut trei zile și trei nopți. Pământul se zguduia din temelii, iar din loviturile lor se deschideau hăuri în stâncă. În cea de-a treia noapte, ajutat de rugăciunile sătenilor și de dragostea pentru neamul său, Brad a reușit să străpungă inima balaurului cu o suliță din lemn de stejar sfânt.
Rănit mortal, balaurul s-a prăbușit, iar trupul său greu s-a prăvălit în adâncurile pământului, fiind acoperit de stânci și țărână. Însă suflarea de foc a fiarei era atât de puternică încât nu s-a stins niciodată. Chiar și astăzi, sub crusta uscată de la Terca, jarul din pieptul balaurului încearcă să iasă la lumină, hrănind flăcările veșnice pe care nici plățile iernii nu le pot potoli.
Sursele și originea legendei
- Legenda Focului Viu de la Terca (Buzău) își are rădăcinile în folclorul păstoresc din Valea Slănicului Buzoian. Povestea balaurului și a flăcărilor veșnice a fost culeasă din mărturiile bătrânilor din localitățile Lopătari și Terca, fiind consemnată în monografiile locale ale județului Buzău, precum și în lucrările folcloristului Simion Florea Marian legate de miticizarea fenomenelor naturale în tradiția geto-dacică și românească.
