Dacă ajungi în zona județului Vâlcea și vizitezi Muzeul Trovanților de la Costești, trebuie neapărat să afli și legenda acestor minunate formațiuni geologice. Când vizitezi un loc, află-i și povestea! ➡️
A fost odată ca niciodată, într-un colț de rai ascuns la poalele munților din județul Vâlcea, un sat mic și liniștit numit Costești. În acest loc, pământul ascundea un secret pe care nici măcar bătrânii satului, cu toată înțelepciunea lor, nu-l puteau explica pe deplin.
Secretul Uriașului de Nisip
Demult, tare demult, pe când lumea era încă tânără și oamenii vorbeau aceeași limbă cu natura, prin aceste văi cutreiera un uriaș blând pe nume Gorgan. Spre deosebire de frații săi care dărâmau munți și speriau satele, Gorgan iubea liniștea. Își petrecea zilele modelând dealurile și jucându-se cu nisipul fin de pe fundul apelor.
Într-o zi, o furtună cumplită, pornită din mânia spiritelor văzduhului, s-a abătut asupra văii. Cerul s-a făcut negru ca tăciunele, iar piatra care cădea din nori amenința să distrugă casele și recoltele oamenilor din Costești.
Văzând disperarea micilor săi prieteni, Gorgan s-a întins de-a lungul văii, acoperind pământul și oamenii cu trupul său uriaș făcut din nisip și argilă protectoare.
„Să nu vă temeți,” a tunat vocea lui blândă printre fulgere. „Inima mea de piatră vă va ține la adăpost până când cerul se va liniști.”
Magia Ploii de Vară
Furtuna a durat șapte zile și șapte nopți. Când soarele a răsărit în sfârșit, uriașul Gorgan nu mai era de găsit. Se topise sub șuvoaiele de apă și se contopise cu pământul, lăsând în urmă o dună uriașă de nisip auriu.
Dar adevărata magie abia atunci a început. Ori de câte ori peste Costești venea o ploaie caldă de vară, din nisipul lăsat de uriaș începeau să răsară niște creaturi stranii: pietre rotunde și netede. Oamenilor nu le venea să-și creadă ochilor: pietrele creșteau! Din bobițe mici cât o ghindă, după fiecare ploaie deveneau tot mai mari, de parcă ar fi băut apă cu sete.
Nășteau pui: Pe spatele pietrelor mari apăreau umflături mici care, cu timpul, se desprindeau și deveneau independente. Se mișcau încet, lăsând dâre ușoare prin nisip, căutându-și un loc mai bun sub mângâierea soarelui. Sătenii le-au numit Trovanti – adică pietrele vii, născute din sacrificiul uriașului și binecuvântate de cer.
Când mergi la Costești și începe o ploaie caldă, pune-ți urechea pe un trovant. Se spune că, dacă ai inima curată, poți auzi cum pulsează încet, foarte încet, inima de piatră a uriașului Gorgan, mulțumit că a lăsat lumii o părticică din magia lui.
