Dacă ajungi în zona Banatului și vizitezi Cheile Nerei, trebuie neapărat ajungi la lacul Ochiul Beiului și să afli legenda acestei minuni create de natură. Când vizitezi un loc, află-i și povestea!➡️
A fost odată ca niciodată, pe vremea când pământurile Banatului erau stăpânite de pașe și bei puternici, un colț de rai ascuns în inima pădurilor sălbatice: Cheile Nerei. Aici, unde stâncile par că ating cerul și copacii șoptesc secrete vechi de când lumea, s-a scris una dintre cele mai frumoase și triste povești de iubire.
Privirea de Cicoare și Fata Pădurii
În cetatea din apropiere trăia un tânăr pașă, fiul unui bei foarte bogat și mândru. Tânărul era faimos în tot ținutul nu doar pentru dibăcia sa la vânătoare, ci mai ales pentru ochii săi: aveau o culoare atât de intensă de un albastru-turcoaz, încât părea că poartă bucăți de cer ascunse sub sprâncene.
Într-o zi de primăvară, pe când vâna prin desișurile din Cheile Nerei, tânărul bei s-a pierdut de alaiul său. Urmărind sunetul unui izvor argintiu, a ajuns într-o poiană plină de flori sălbatice. Acolo, pe o stâncă mușchiată, stătea o fată de o frumusețe răpitoare. Era o simplă fiică de păstor, cu părul ca noaptea și straie albe, românești.
Privirile lor s-au întâlnit și, în acea secundă, timpul s-a oprit în loc. Iubirea i-a cuprins pe loc, mai curată și mai adâncă decât apele Nerei.
Dragostea Interzisă
Zilele au trecut, iar poiana ascunsă a devenit locul lor de taină. Tânărul bei nu mai era interesat de vânătoare, iar fata își lăsa oile să pască în voie doar pentru a-i asculta poveștile. Își juraseră credință veșnică, uitând că veneau din lumi complet diferite.
Dar secretele nu rămân ascunse mult timp în pădure. Vântul a dus vestea până la urechile bătrânului bei. Acesta, orbit de furie și de mândrie, nu putea accepta ca fiul său, un viitor conducător, să se căsătorească cu o fată din popor, de altă religie.
„Această legătură trebuie să piară!”, a tunat bătrânul bei, trimițându-și soldații în pădure cu un ordin cumplit.
Lacrimile din care s-a născut un Miracol
În următoarea primăvară, când tânărul bei a sosit la locul de întâlnire, nu a mai găsit-o pe frumoasa păstoriță. În locul ei, pe iarba verde, se aflau doar semnele unei lupte cumplite. Soldații tatălui său își îndepliniseră porunca: fata fusese ucisă.
Răpus de o durere de nedescris, tânărul a căzut în genunchi. A plâns zi și noapte, iar din ochii săi albaștri au curs lacrimi amare, fără oprire. Durerea lui era atât de mare încât pământul s-a căscat sub el, adunând toate acele lacrimi fierbinți de suferință.
Se spune că, într-un ultim gest de disperare, tânărul și-a înfipt hangerul în inimă, prăbușindu-se în propriul izvor de lacrimi.
Ochiul care veghează Pădurea
În locul unde tânărul bei și-a plâns iubirea, s-a format un lac de o frumusețe ireală. Apa lui a împrumutat culoarea exactă a ochilor prințului: un albastru-turcoaz hipnotizant, care își schimbă nuanțele în funcție de cum pică razele soarelui. Lacul nu îngheață niciodată. Legenda spune că apa rămâne caldă (în jur de 5-6 grade Celsius tot anul) datorită dragostei fierbinți care încă mocnește pe fundul lacului.
