Argument: experiența de a vizita România capătă o profunzime aparte atunci când descoperi legendele străvechi pe care localnicii le poartă din strămoși. Descoperă mai jos povestea Lacului Bucura din Munții Retezat.➡️
În vremuri îndepărtate, pe când munții abia se ridicau din piatră caldă și lumea era stăpânită de făpturi legendare, masivul Retezat nu purta numele de astăzi. Era un tărâm al uriașilor, ființe de o forță nemăsurată care își împărțeau crestele înalte ale Carpaților și își păzeau cu strășnicie hotarele.
Tărâmul uriașilor și fata cu ochi ca cerul
Stăpânul uriașilor din aceste locuri avea o fiică de o frumusețe aproape nepământeană, pe nume Bucura. Cu ochii de culoarea cerului senin de vară și părul ca aurul curat, Bucura era îndrăgită de toate făpturile pădurii. Spre deosebire de ceilalți uriași, care erau aprigi și aspri precum stâncile, fata avea o inimă blândă și își petrecea zilele cutreierând văile, ascultând șoaptele izvoarelor și împletind cununi din flori de colț.
Într-o zi, un tânăr voinic din neamul oamenilor, un cioban ce își purta turmele prin văile Hațegului, a urcat până pe crestele înalte. Când privirile celor doi s-au întâlnit, o dragoste curată s-a închegat între ei. În fiecare amurg, Bucura cobora la marginea jnepenișului pentru a-și întâlni alesul, ascunzându-se de ochii tatălui ei, care nu privea cu ochi buni neamul omenesc.
Săbiile din stâncă și zdruncinarea munților
Liniștea Retezatului nu a durat însă veșnic. Aflați în vrajbă cu uriașii din munții vecini, stăpânii crestelor au fost prinși într-un război cumplit ce a zguduit pământul din temelii. Într-o bătălie îndârjită, un uriaș vrăjmaș a retezat cu o singură lovitură de sabie vârful cel mai înalt al muntelui, lăsând în urmă o retezătură uriașă ce se vede și astăzi – muntele primind de atunci numele de Retezat.
În vâltoarea acelei lupte crude, tânărul cioban a alergat pe munte să își salveze iubita, însă a fost doborât de urgia războiului. Bucura, găsindu-și alesul fără suflare pe pajiștea alpină, a fost cuprinsă de o durere fără margini. A căzut în genunchi în căldarea dintre creste și a început să plângă cu hohote ce au cutremurat văile.
Apa albastră din căldarea muntoasă
Lacrimile ei, mari și limpezi ca sticla, au curs neîncetat zile și nopți la rând. Din durerea și suspinele ei, apa s-a adunat în căldarea adâncă de piatră, crescând până când a acoperit pajiștea și a format un lac întins, oglindind cerul pe care Bucura îl purta în priviri. Când nu a mai avut lacrimi de plâns, se spune că fata s-a mistuit în adâncurile apei, lăsând în urmă doar amintirea chipului ei blând.
De atunci, drumeții și ciobanii au numit apa aceea Lacul Bucura – cel mai mare lac glaciar din România, ale cărui ape limpezi continuă să păstreze, în zilele senine, nuanța albastră și puritatea ochilor fetei de uriaș.
Sursa și proveniența legendei
Această poveste își are rădăcinile în folclorul oral din Țara Hațegului și din zona masivului Retezat, fiind transmisă din generație în generație de către ciobanii care își urcau turmele pe pajiștile alpine. Motivele populare — neamul uriașilor, retezarea muntelui și formarea lacului din lacrimile unei fete sau din iubiri neîmplinite — au fost consemnate în numeroase culegeri de legende românești (cum sunt lucrările etnografice dedicate toponimiei Munților Retezat și folclorului din județul Hunedoara).
