Destul de aproape de municipiul Iași, Pădurea Uricani este un loc perfect atât pentru iubitorii de plimbări în natură cât și pentru pasionații de mountain bike. Locul are și o legendă veche de generații care face ca experiența de vizitare să devină memorabilă. Când vizitezi un loc, află-i și povestea!➡️
A fost odată, pe vremea când cronicile se scriau cu pană de vultur și cerneală de nuc, un plai binecuvântat ce veghea asupra vechii cetăți a Iașilor. Pe aceste dealuri domnea o liniște adâncă, tulburată doar de șoaptele vântului printre ierburile înalte. În mijlocul acestui ținut trăia un tânăr numit Urican, un flăcău cu suflet curat și privire blândă, cunoscut de toți drept ocrotitorul viețuitoarelor și al naturii.
Hrisovul domnesc și proba credinței
Într-o vară cumplită, o secetă fără seamăn a pârjolit pământurile Moldovei. Fântânile au secat, iar fânețele s-au preschimbat în scrum. Sătenii își pierduseră orice speranță, însă Urican știa un secret păstrat de bătrânii codrului: adânc în inima colinei dăinuia un stejar uriaș, la rădăcina căruia un izvor tăinuit nu secase niciodată. Noapte de noapte, flăcăul căra urcioare grele cu apă proaspătă pentru bătrâni și copii, călăuzit pe poteci doar de lumina licuricilor și de foșnetul frunzelor.
Aflând despre faptele sale de vitejie și bunătate, însuși Domnitorul țării a sosit la marginea colinei. Impresionat de dăruirea flăcăului, Voievodul a scos din traistă un hrisov domnesc de veșnică ocrotire — un uric scris pe pergament fin și pecetluit cu ceară roșie. Prin acest act, domnul i-a dăruit lui Urican întregul codru, orânduind ca nicio secure să nu atingă vreodată stejarii seculari care salvaseră comunitatea.
Duhul codrului veșnic
Anii au trecut în zbor, iar pământul dăruit a înflorit sub grija ocrotitorului său. Se spune că, atunci când i-a sosit ceasul bătrâneții, Urican nu a părăsit lumea aceasta, ci s-a contopit cu trunchiul bătrânului stejar pe care îl îngrijise o viață întreagă. Din hrisovul domnesc numit uric și din numele credinciosului străjer s-a născut legenda și denumirea de Pădurea Uricani.
Până în zilele noastre, codrul de lângă Iași rămâne o cetate de smarald unde stejarii seculari își înalță coroanele spre cer. Bătrânii locului spun că, dacă pășești în tăcere printre copaci la apus, poți auzi foșnetul foilor de pergament și vocea caldă a lui Urican, veghea neobosit asupra tărâmului său drag.
