Peisajul pe care îl oferă Lacul Sfânta Ana din județul Harghita este spectaculos. Dacă afli și legenda pe care oamenii locului au țesut-o în jurul acestei destinații fascinante, experiența va deveni memorabilă și te vei putea bucura mult mai intens de farmecul acestor meleaguri. Când vizitezi un loc, află-i și povestea!➡️
A fost odată ca niciodată, pe vremea când munții Harghitei ascundeau vulcani bătrâni și păduri de nepătruns, doi frați nobili și nespus de cruzi. Fiecare stăpânea câte o cetate semeață: unul pe muntele Bálványos, iar celălalt pe creasta Ciomatului. Nu exista între ei frăție, ci doar o invidie amarnică ce le întuneca mințile. Într-o zi, stăpânul de la Bálványos a sosit în ospeție într-o trăsură aurită, trasă de șase cai murgi cum nu se mai văzuseră. Orb de gelozie, fratele de pe Ciomatu a făcut un pariu nesăbuit: a doua zi va apărea cu o caleșcă și mai strălucitoare, trasă de opt ființe mult mai mândre.
Jugul nevinovăției
Fără nicio urmă de milă, tiranul de pe Ciomatu a poruncit slujitorilor să prindă din satele vecine opt dintre cele mai curate și frumoase fete. Printre ele se afla și Ana, o copilă cu ochii blânzi ca cerul de primăvară și o inimă plină de credință. Sătenii priveau neputincioși cum boierul punea jugul greu de lemn pe umerii firavi ai tinerelor, forțându-le să tragă trăsura uriașă de fier și aur pe drumul abrupt al muntelui. Când atelajul n-a putut urni greutatea din loc, stăpânul cel crud a ridicat biciul și a lovit-o pe Ana.
Rugăciunea dintre stânci
Cu lacrimi calde șiroindu-i pe obraji și cu carnea sângerând, Ana s-a prăbușit în genunchi pe pământul pietros. S-a uitat spre cer și s-a rugat din adâncul sufletului: „Doamne, dacă vezi suferința noastră, pedepsește-l pe acest om fără inimă și scapă-ne de cruzimea lui!”. În acea clipă, cerul s-a întunecat dintr-o dată. Un tunet năprasnic a zguduit muntele din temelii, iar fulgere uriașe au spintecat văzduhul. Pământul s-a deschis sub picioarele tiranului, înghițând cetatea, atelajul și pe stăpânul cel crud în adâncurile de foc.
O minune născută din lacrimi
Când furtuna s-a potolit și fumul s-a risipit, din cetate nu mai rămasese nimic. În locul vârfului stâncos se căscase un crater uriaș și adânc, care a început să se umple încet cu ape limpezi și liniștite, adunate din lacrimile Anei și ale cerului îndurat. Fetele au fost salvate, iar faima blândeții Anei a rămas neclintită. De atunci și până astăzi, ochiul de apă tăcut din inima vulcanului stins poartă numele de Lacul Sfânta Ana — o oglindă sihastră unde liniștea pădurii păstrează ecoul unei rugăciuni ascultate.
